Cate ceva despre cockeri...

Cockerii fac parte din grupa cainilor de vanatoare si au fost si sunt utilizati pentru vanatoarea de pasari, ca scotocitori. Pe terenul de vanatoare un scotocitor cotrobaie prin toate desisurile intrand in toate cotloanele dupa vanat pentru a-l depista. Spre deosebire de alti caini de vanatoare care semnalizeaza vanatul (pontatori) ,cockerul il starneste din ascunzisul sau si-l determina sa-si ia zborul in fata pustii vanatorului.

Pentru realizarea scopului pentru care a fost creat, cockerul este dotat cu un miros extrem de fin, cu o sensibilitate deosebita si o data luata urma unui vanat va fi aproape imposibil sa o mai piarda. Urechile mari care atarna pana la pamant atunci cand cockerul adulmeca o urma, formeaza un “cort” de protectie a mirosului urmarit, fata de alte influente laterale, permitand cainelui sa se mentina tot timpul dupa traseul lasat de dara de miros. In timpul plimbarilor, la joaca, atunci cand ii aruncam o minge sau un disc, daca le pierde, le va cauta prin iarba cu mare pasiune, ajutandu-se mai mult de miros decat de vaz, efectuand miscari de baleiere a terenului in alergare, in bucle largi, apoi din ce in ce mai mici pana localizeaza dupa miros jucaria. Auzul acestor caini este de asemeni remarcabil.

Desi traducerea numelui ar sugera ceva legat de vanatoarea de cocosi, acest caine nu s-a folosit la vanat cocosi de munte, ci in spacial la vanatoare de sitari, becate si pasari de apa, fiind un excelent inotator si destul de bun aportor pentru vanat mic (aportor: caine care care aporteaza=aduce vanatul impuscat).

Chiar daca cockerii pe care ii intalnim astazi sunt crescuti pentru frumusete si companie instinctul de caine de vanatoare este foarte pregnant la aceasta rasa si la plimbare se va comporta identic ca pe terenul de vanatoare, mirosind fiecare tufa, scotocind prin toate desisurile si arbusti, ridicand in zbor toate turturelele, vrabiile si ciorile din drumul sau si ridicand pisicile in copaci. Scapat in curtea cu pasari a bunicilor le va zburatui pe toate in vecini fara sa le raneasca.
Cockerul, in ciuda dimensiunii sale, este un excelent caine de paza, care depisteaza imediat intrusi in teritoriul lui, pe care ii semnalizeaza prin latrat scurt sonor si pe care ii alunga mimand atacuri furioase. In aceste situatii desi pare a avea un “comportament de doberman” cum il caracteriza un cunoscut medic veterinar din Braila, in realitate atacurile se rezuma la latrat si marait si cazurile cand acest caine musca sunt exceptionale, ca rezultat a decenii de selectie si de indepartare a cockerilor agresivi. Instinctul de teritorialitate se manifesta si fata de masina in care se gaseste cockerul, rulota sau cort.

Cockerul este cel mai mic caine care poate fi crescut la curte, cu conditia sa aiba varsta peste un an si sa aiba un adapost corespunzator pentru iarna, bine izolat termic si ferit de ploaie si viscol. Totusi ca sa ne bucuram in totalitate de afectiunea lui, de bucuria cu care ne asteapta si de firea lui jucausa si inteligenta este bine sa-l crestem in casa alaturi de noi si de copii, cu conditia sa fie educat, predresat. Trebuie insa retinut pentru cei care cresc cockeri in casa ca aceasta rasa de caine naparleste tot timpul anului, iar in urma plimbarilor in natura isi murdareste urechile, labutele, iar cand ploua blanita de pe piciore si de pe burta necesita a fi spalata. Cockerii adora apa, sunt “caini de apa”, buni inotatori, in urma cu mai multe sute de ani erau numiti chiar “aquarius” pentru usurinta si viteza cu care se descurcau in apa, asa ca vor face baie cu placere atat in cada cat si in ape curgatoare sau statatoare de la munte pana la mare, uneori indiferent de anotimp.

Dar mai mult decat apa cockerii iubesc plimabarea in natura. Curiosi, inteligenti, vioi, obisnuiti sa observe si sa miroasa tot cei inconjoara, acesti caini traiesc pentru plimbare. Indiferent daca sunt crescuti in curte sau in casa, plimbarea cainelui este lucrul pe care acesta o asteapta cu cea mai mare nerabdare pentru a face schimb de informatii cu mediul inconjurator, cu semenii sai si cu alti oameni. Daca nu poti sau nu ai timp de plimbare este de preferat sa-ti procuri alta rasa de caine mai sedentara, altfel risti sa te alegi cu un caine stresat si bosumflat care poate dezvolta in timp tulburari de comportament.

Inteligenta acestor caini este peste media speciei lor si de aceea se pot educa foarte bine. In preajma noastra sunt in permanenta atenti, nu le scapa nimic, incearca sa comunice cu noi prin gesturi canine, atingandu-ne cu labuta, sau cu botul, miscandu-si coada sau lipindu-se de piciorul nostru, cersetori de mangaieri si iubire, sau uneori latrand semnificativ ca si cand ar incerca sa vorbeasca: a bucurie, ciuda, sau dojana. Invatat “sa faca afara” va astepta cu stoicism sa vina cineva si sa-l scoata la plimbare fara sa se “usureze” in casa chiar si dupa o zi intreaga. Cockerii invata repede multe cuvinte si se bucura cand sunt solicitati la joaca si la dresaj. Prefera alergarea dupa minge, aportarea mingii, a cercului, sau a sticlelor de plastic si sunt excelenti parteneri de jogging cu o rezistenta iesita din comun. Invata repede sa respecte celelalte animale din gospodarie, starturile de flori si fitariile de legume si zarzavaturi.

Cockerul este un caine care mananca ponderat, nu se lacomeste si nu este pretentios la mancare. Prefera carnea de pasare, de vita si de peste si adora carnea fripta pe gratar, dar va manca cu placere si unele fructe mai acrisoare: bucati de mere, boabe de struguri etc. cand va avea ocazia. Majoritatea cockerilor consuma hrana uscata fara probleme ata cat le trebuie.
Cheltuielile de intretinere sunt in general mici , atat cu mancare uscata cat si cu sanatatea cainelui (vaccinari, deparazitari,vidare glande, unghii etc.), cockerul fiind in general un caine foarte rezistent la imbolnavire.

In sezonul rece sau cand ploua, este necesara imbracarea cainelui cu o pelerina de ploaie sau cu alte hainute pe masura lui, iar vara pentru a-l proteja de caldura si de atacul parazitilor, cockerul se poate tunde, in acest fel va suporta mai usor canicula.