Thursday, 5 November 2009

8 saptamani

La noapte facem 8 saptamani! Suntem mari acum, fiecare din noi are peste doua kilograme si mancam de toate. Cel mai mult ne place carnita pentru ca suntem carnivori din specia Canis lupus, familia Canidae, ordinul Carnivora. Mancam carnita de vita da' cel mai mult ne place carnita de pasare, ca este mai usoara si dormim mai putin dupa ea, ca sa ne putem juca mai mult. Mai mancam de asemeni cas proaspat, orez in lapte, gris in lapte si supita de zarzavat. Nu ne dam indarat nici de la clantanele, dar le preferam pe cele ale lu' mama Heidi ca sunt mai mari decat ale noastre si avem de ce sa ne roadem dintii si gingiile. Si sunt bune si de joaca: stapanul nostru le da de-a dura pe linoleum si noi fugim dupa ele si le mozolim! Cine a inventat clantanelele a avut ceva imaginatie: sunt de trei feluri (premium, super si normale), au forme diferite si noua ne plac cel mai mult cele in forme de pernita sau de cruciulita, ca-s mai usor de spart si sunt cu tot felul de carnita de animale: curcan, vitel, somon, rata etc. tot ce vrei si tot ce nu vrei.
Ca am crescut se vede si dupa faptul ca nu mai facem pipi in tarc ci numai afara! Asa ca stapanii nu mai schimba dupa noi de 3-4 ori pe zi pad-urile, ci mult mai rar. Iar cel mai important este ca am inceput sa intelegem cuvinte si sa ne conformam lor: "cateilor veniti la masa" (asta ne place cel mai mult), "la loc" (asta ne place cel mai putin), cand am papat si ne-am jucat destul si tre' sa mergem la nani, "nu" cand facem prostioare, de exemplu cand roadem matura lu Bunela.