Friday 4 December 2009

Reprezentari artistice ale cainelui I


Una din gravurile cele mai cunoscute ale lui Albrecht Durer este "Cavalerul, moartea si diavolul" (Ritter, Tod und Teufel). Impreuna cu "Sf Hieronimus" si "Melancolie" constituie opera de maturitate a gravorului din Nurmberg si sunt considerate cele mai frumoase gravuriin metal din toate timpurile. Imbracat in platosa, dar cu viziera ridicata, calare pe un cal semet, un cavaler medieval cu lancea in mana dreapta si fraiele calului in cea stanga trece pe langa Moartea care ii arata clepsidra sugerandu-i ca timpul fuge si ca-l asteapta in timp ce diavolul cu rat de porc si urechi de magar se tine dupa el. Interesant este cainele aflat sub cal la fel ca in monedele antice macedoniene care este un cocker ca al meu sau ca al vostru. Gravura are numeroase interpretari una din ele cea mai interesanta mi se pare cea a lui Radu Cernatescu din eseul "Cunoasterea Luciferica" pe care o reproduc partial:
"La o dimensiune iniţiatică trimit şi multe din deschiderile hermeneutice pe care Dürer, cu limbajul lui criptic, inconfundabil, le disimulează în operele sale. De exemplu, în a treia grăvură din aşa numitele Meisterstiche: Ritter, Tod und Teufel (1513), în colţul din stânga jos, deasupra semnăturii artistului apare anul executării gravurii, 1513, dar cu un misterios S pus înaintea numărului. Se ştie astăzi că, tratată în cheie numerologică, enigma conduce la anul 1313 prin substituirea literei S cu analogonul ei grecanic sigma şi cu valoarea lui numerică 200. Pusă în faţa unui număr mai mare, 200 se scade din 1513, rezultând 1313. Dürer încifra astfel anul oficial al sfârşitului templierilor, întreaga gravură Cavalerul, Moartea şi Diavolul comemorând în fapt cei 200 de ani scurşi de la moartea ultimului Mare Maestru templier, Jacques de Molay. Privind din acest unghi de vedere, vom înţelege şi pe cine figura „moartea“ cu coroană regală, cu necesara adnotare a lui Origene: „Satan îl controlează şi pe ultimul diavol: moartea“ (Contra Celsus 4, 92-93). În forma unui diavol cu coroană, moartea nu poate fi aici, în acest context templier, decât regele Philip le Bel, opresorul ordinului Cavalerilor Templieri, un ordin de la care se revendicau toate grupările iniţiatice crescute în mirajul unor secrete şi mistere transmise din timpuri străvechi. Printre aceşti demoni mali et miseri trece falnicul cavaler dürerian, pe care nici nici chiar moartea nu pare să îl poată opri din drum. Sugestiv, nu?"

Noutati de la Rona

Astazi am aflat ca Rona cantereste 5,7 kg si in urma cu cateva zile a facut ultimul vaccin. Drept urmare se pregateste sa iasa la plimbare probabil in acest weekend. Cred ca abia asteapta caci de fiecare data cand stapana ei o ridica la geam este foarte agitata de zici ca ar vrea sa sara direct in cradinita din spatele blocului! Ca toti fratii ei de altfel este un catel foarte energic si foarte vioi. (Am uitat sa spunem la noii parinti ca inainte de a-i da lor le-am schimbat bateriile cu unele noi care sunt Duracell!).

Thursday 3 December 2009

Scrisoare de la Samburel-Sasha


Ham ..Ham
Am noutati de povestit de la ultima scrisoare.
Am inceput plimbarile de fiecare zi, si sunt foarte cuminte si ascultator, ca mami ma lasa si fara lesa si eu numai dupa ea ma duc ...uneori imi mai fug ochii si dupa copii...dar aproape toata ziua sunt pe drumuri si seara sunt rupt de oboseala, ca mama zice ca sforai.
Am invadat teritoriu nou de la casuta cea mare , iar pe stapanul casei care e cu 5 luni mai mare decat mine, l-am inebunit, in primele zile alerga dupa mine de ma darama, si m-a facut sa cad si in caminul de apa...si m-am speriat, noroc ca m-a scos tata de acolo, da’ acuma suntem cei mai buni prieteni, el e stapanu’ casei si eu rasfatatu’ casei...
Mananc de toate, adica si ananas si carnita si gogosi bune facute de Buni, dar si papucii lui mami si picioarele de la masa din bucatarie.
Am inceput sa inteleg care e treaba cu cacuta si pipi, dar mai am unele scapari pe unde nu trebe, si ma cearta mami de numa...si eu o latru...ca sunt baiat mare acuma...la ultima cantarire aveam 4,3 kg....
In weekend au fost si bunicii de la Galati si m-au alintat, asa incat acuma sunt cam mofturos...vreau si mai mult in brate... si mai mult pupat...
Cred ca din weekend ne vom muta definitiv la casa cea mare, si sunt foarte bucuros ca o sa ma pot juca cat vreau cu Blacky.Pe 5 voi face ultimul vaccin...si sa vedem ce va mai urma....
Pana la urmatoarele mele patanii va pupic pe botic, Samburel- Sasha.

Wednesday 2 December 2009

Din nou pe faleza!


Nu mai avem vesti noi despre catei!
Doar cu mama lui Boxi-Ross ne-am intalnit si ne-a mai spus cate cava despre leaderul grupului, in rest tacere....
Noi suntem bine si am reinceput plimbarile pe faleza Dunarii, cate 4 km dimineata si cate 4 seara, dimineata cu mingea in gura, seara cu mirositul. Aseara chiar si cu tavalitul, ca a gasit o mizerie langa portul de ambarcatiuni si trebuia s-o inaugureze!
Sambata am fost si mi-a pus tanti doctor cip intre umeri si mi-a facut pasaport din ala european cu stele! Sa vezi de-acum calatorii. Ca sa nu ma uitati va trimit o poza recenta.Heidi.

Monday 30 November 2009

Cel mai vechi caine din lume.


Cele mai vechi fosile de caine domesticit din America sunt cele descoperite in Utah la Danger Cave, care au fost datate prin metoda carbonului radioactiv ca fiind de acum 11.000 de ani. Oasele unui caine primitiv au fost gasite alaturi de cele ale unei pisici primitive in cenusa vulcanica veche de 11 milioane de ani si sunt expuse la Muzeul Districtului San Bernadino din California.