Lola

Lola caine de faleza

Lola este un catel comunitar aciuiat de mai multi ani pe faleza in zona chioscului de fanfara, in dreptul restaurantului Pescarul". Castrata de cativa ani si hranita zilnic de protectorii ei, Lola s-a rotunjit ca un pepenas. Caine cuminte dar putin sociabil, Lola iese din anonimatul ei numai cand caini mai mari, ii calca teritoriul si atunci latra prelung in timp ce se departeaza de intrusi cu coada intre picioare. Numai gura e de ea. Cu cainii care vin zilnic pe faleza n-are nici-o treaba, ii ignora din inaltimea functiei sale de printesa a falezei. Asa blanda cum este, Lola a fost saltata de vreo 2-3 ori de pe faleza de hingheri, care n-au avut alt caine de prins decat pe cateau asta care n-a facut rau nimanui, niciodata. A scos-o domnul Georgica Kramer din mana lor de fiecare data, platind si s-o scoata si sa n-o mai insface cu latul, ca e batrana si destul de anchilozata de osteoporoza, artrita si obezitate. Intr-un an, spre iarna, i-au facut unii o cusca din carton sub scarile de la amfiteatru, dar n-a stat in ea, a preferat frunzele uscate care-i tineau mai bine de cald decat celuloza cartoanelor. Nelipsita de langa pescarii patrani care-si petrec zilele la pescuit in dreptul "Pescarului" si-si cheltuie pensia pe damyl si carlige in speranta marilor capturi, Lola le tine de urat, le apara sacosele si rucsacurile ponosite si latra daca apar necunoscuti. Unii zic ca latra si la unii dintre gardienii publicii, care in lipsa de alta treaba, ca n-au, se leaga de mosnegii care jinduiesc la un chitic de peste sa mai dreaga zeama de cartoafe de zi cu zi in care i-am impins criza si incapacitatea guvernantilor de a ne scoate din ea.

Cainele la vie

Toamna la tara.

Explozie de maciese.

Ce poate fi mai frumos intr-un week-end de noiembrie cu soare si cer fara nici un nor, decat o plimbare cu cainele in natura? Daca omitem faptul ca se umple de scaieti si alte asemenea seminte agatatoare si eventual isi murdareste labutele cu noroaiele patriei, ne va ramane o plimbare relaxanta, atat pentru noi cat si pentru prietenul nostru cu patru picioare. Mirosuri noi, unele noi absolute, altele uitate undeva intre urechile clapauge, tufe sub care sa scotocesti, urme de iepuri sau de soreci atatatoare pentru un caine care la origine a fost de vanatoare, aer pur, soare din belsug, miscare sunt ingredientele unei zile reusite in natura cu catelul. Daca la asta adaugam si faptul ca a aportat toate ciocanele de popusoi aruncate si le-a mozolit curatindu-si dintii, ca a fugit printre vii si porumbisti alaturi de cei dintre noi care faceau jogging, cred ca am avut un catel fericit ca urmare a plimbarii de doua ore si ceva la tara. Iar in timp ce noi ne-am umplut buzunarele cu fructe de macies, cainele Heidi s-a odihnit intr-un fotoliu de iarba.

Odihna binemeritata.