Friday 17 September 2010

Calatoria unui catel in Europa: Hamsterdam

Am vazut o pisika!
Ce se poate spune despre Amsterdam capitala "de facto" a Olandei? In primul rand ca este un oras foarte curat in ciuda miilor de turisti care il invadeaza zilnic pentru ai descoperi comorile. Si are destule: Muzeul Rembrandt, de fapt casa pictorului construita in 1606 in care acesta a locuit 21 de ani, Muzeul van Gogh, unde puteti vedea cele mai frumoase panze ale pictorului fara o ureche, Riiksmuzeum o adevarata galerie nationala a pictorilor flamanzi si multe altele. Daca cautati cumva un muzeu al sexului, unul erotic, al vodcii, al tramvaielor electrice, al diamantelor, al malformatiilor congenitale, al lalelelor, al obiectelor fluorescente, al ceaiului, cafelei, al pianelor mecanice, al hasisului si al marihuanei, al caselor pentru pisici si al caselor-nava (Boat houses), al torturii, al ochelarilor, al jurnalismului, al clubului Ajax sau al fabricii de bere Heineken, al comertului, al fotografiei, al posetelor si sacoselor, al horticulturii si al Rezistentei antinaziste, al nefericitei Anna Frank, sau un muzeu de vapoare, de pipe, evreiesc, rusesc, englezesc, olandez, tropical, de barci, al filmului, al bibliei, sau cel al figurilor de ceara Madame Toussaud, Amsterdamul este ceea ce-ti trebuie.
Adauga la lista impresionanta de muzee frumusetea canaleleor pline de barci, case plutitoare, salupe, hidrobuze, dar si lebede, pescarusi si egrete, casele vechi insirate pe malul canalelor sprijinite unele de altele, unele din ele din secolul XVI, vopsite cu catran si adesea aplecate intr-o parte sau alta, parcurile pline de flori, (ca doar suntem in orasul care are Bursa de flori), farmecul cartierelor linistite pline de pisici (animal aproape venerat in orasul port Amsterdam, odata plin de sobolani), dar si aspectul strident si cosmopolit al cartierului deochiat plin cu vitrine cu prostituate, cafenele in care se fumeaza marihuana si strazi unde indivizi dubiosi iti ofera orice drog ti-ar pofti inima cu apelul:"coco, hero, LSD?"
Dincolo de pietele largi si pline de oameni gasesti ulicioare minuscule unde nici politia nu poate intra cu masina si deci foloseste cai.
Cat despre pietele adevarate ele sunt o bogatie de mirosuri si arome, pline de tentatii papilare, vanzatorii ambulanti au masini frigorifice si vand de toate de ale gurii incepand cu produsele marii Nordului sau al Balticii, foarte apreciate si terminand cu vestitele branzeturi olandeze. La "botul calului" poti sa incerci un sanvis cu hering crud, sau un fel de hot dog local cu multa ceapa. Daca buzunarul iti permite poti intra in unul din miile de restaurante, birturi, fast fooduri si alte asemenea localuri de luat o gustare sau de servit un pranz, cu toate bucatariile posibile, thai, chinezeasca, frantuzeasca, irlandeza sau frantuzeasca si binenteles olandeza.

RETETA HERING A LA AMSTERDAM:
Se folosesc fileuri de hering prospat, sau daca nu il poti fileta singur cu un cutit ascutit. Fileurile se spala bine si se sareaza si li se da un praf de piper. Apoi se marineaza intr-un sos din otet de vin timp de cateva minute si se servesc crude, intinse pe paine neagra si acoperite cu ceapa rosie taiata julienne si cu castraveciori murati in saramura. Nu uita sa adaugi o bere din Amsterdam, cele mai cunoscute fiind Amstel si Heineken.